Septemvrie, 3. A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva. Cu umbra unui copac sau mai bine cu…vesta ta. Musiu Stănescu (fie-i țărâna ușoară!) cred că a murit de frig. Păi cum, dom’le, altfel? După ce că toamna nu-i ca vara – vorba unui contemporan în viață – , iar eu am început să fac mușchi de la atâta îmbrăcat și dezbrăcat și îmbrăcat și dezbrăcat, vine dânsul și susține sus și tare că vrea umbră. Nem tudom umbră, zic! După umbră se aleargă vara, toamna se aleargă pentru încălzire (în condițiile în care eu nu alerg deloc, oricare ar fi anotimpul :D).
Și uite așa, când se instalează al treilea anotimp, m-apucă un soi de nevroză. Toamna e ca augustul, atunci când încă mai ești pe băncile școlii. Nu-ți place augustul, pentru că știi că urmează septembrie. Mie nu-mi place toamna, pentru că știu că urmează cumătra ei cu dinți de lână. Era o vorbă care zicea așa: „De frig și de prostie să te ferești!”. Păi musiu Nichita ce-a păzit? S-a ferit de una și a dat în alta (ordinea se subînțelege, băiet intelijent, jos pălăria!). Îmi amintesc că am făcut cunoștință cu el prin clasa a opta, atunci când nu știam ce-i cu ochiul străin și ne uitam ca mâțele în calendar la necuvintele lui. Numai să vă ferească ăl de sus să fiți vreodată-n locul bietei profe de română! Că interpretarea textului poetic tot a mers cum a mers, smulgând cu cleștiul câte o idee filosofică din cărțile alea ce-ți dădeau comentariile mură-n gură. Nenorocirea s-a produs abia DUPĂ ce am parcurs de n-șpe ori o multitudine de Triade VAS, de încurcam văzul cu auzul și ne dădeam cu stângu-n dreptul ca la circ:
– Copii, v-a plăcut poezia lui Nichita Stănescu? E poet neomodernist, îl veți studia mai mult la liceu.
Haolo! I-auzi ce gafă de proporții. Inadmesebel! 😆 Cică ‘e poet’. Păi cum, Nichita Stănescu nu-i femeie?!
– Cum să fie femeie Nichita Stănescu? Dumnezeule mare! (ultimele două cuvinte sunt doar de umplutură, căci profa noastră n-avea, de fapt, niciun Dumnezeu :lol:). De unde ați scos-o și pe asta?
Păi dumneavostră n-ați auzit de Nikita? Femeia semi-bărbat? „Te tau, te tau!!!”. 😀
Dar totu-i bine când se termină cu bine. Am aflat și noi (târziu, ce-i drept) că Nichita e nume rusesc, masculin. Se vede treaba că nu degeaba ni s-a spus că suntem pramatii nenorocite, mama lui de tembelizor, că uite cum reușește să ne facă de râs!
♦
Tot în acea perioadă, țin minte că bunică-mea mă tot îndemna (a se citi ‘enerva’) să balotez mai repede mâncarea, că se sleiește. Tot un gâldâbâc-gâldâbâc eram.
– Da gată odată mâncarea aia din farfurie și mănâncă pâinea cu tot cu coajă!
‘Da gată’ în sus, ‘da gată’ în jos. Pe atunci nu bănuiam că o să-mi trezească altceva decât mânie acest grup de cuvinte. Asta până am descoperit un altfel de ‘da gată’. Pe-o anume dagathă. 🙂 Și dacă tot a ținut morțis să-mi gâdile o țâră imaginația în după-amiaza zilei de ieri, am zis să ne și scărpinăm nițel. 😉 Cu un purice de la mine, cu altul de la ea, nu s-o fi făcând primăvară, da’ măcar facem toamna mai palpitantă. Așa că luarăm rețeta tradițională a lui Tristan Tzara și ne apucarăm de creat, bre, nu glumă!
Care va să zică, s-a-ntâmplat în felul următor:
Pentru a face o poezie dadaistă
Luaţi un ziar.
Ia ziar de unde nu-i! Că doară eu de ce-am făcut curățenie generală săptămâna trecută? Ptiu, drace! Am scormonit prin debara, pe sub pat…niet ziar! No, ce mă fac acuși? Stătui oleacă pe gânduri și mi-am zis: dacă tot afară-i toamnă, frunză-mprăștiată, plus că vântul a-nceput să bată, ia să-i ciocănesc (sau ciocăn?) în ușă vecinei de vizavi, ca să nu mai merg până la chioșcul din capătul străzii. Și cum vecina era acasă, ziarele jucau pe masă… 🙂
Luaţi o pereche de foarfeci.
Măcar foarfeca să fie făr’ de-mprumut…
Alegeţi din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreţi să o daţi poeziei voastre.
Zis și făcut, să trăiți!
Decupaţi articolul.
Mintenaș, rog puțintică răbdare!
Tăiaţi cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol şi puneţi toate aceste articole într-un săculeţ.
Muncă asiduă, ce credeți voi?!
Agitaţi-l încetişor.
Here comes the magic! 🙂
Scoateţi cuvintele unul după altul, dispunându-le în ordinea în care le veţi extrage.
În momentul ăsta mă simt fix ca un uriaș cu degete butucănoase.
Copiaţi-le cuviincios. Poezia vă va semăna.
Metodă semnalizează puterea pe orare mulți fusurile
ceasurile schimbarea mai globului pot inimă ritmurilor
corpului minții adaptări fiecăruia date dintre propriul
călătoresc puține interioare lungi simți când în probleme
unele rapidă nici culcare funcțional funcțiile lungul bazează
schimbă cu aceste organelor întâmplă în nu întreabă o
e uman pentru acest material cu sale cât timp acasă
un caz ca la ritmurile cunoaștem bine mentală organelor le
se ajute cât de-a acestora latul ce-și se ce călătoriile căuta
viața a și echilibrul acestei activitatea pe se sunt cer
călătoriile mulți le oriunde care stăpânesc repede e sunt toate
care la a cel peste reveni soarele bagaje și că ajungem în
durând care arta unde se oamenii ora ne proprie în fusurile
până corp într-o de să atât a ce reușește de ne
orare oameni țară corpul e zile cărora ei de-a cap.
Şi iată-vă un scriitor infinit de original şi înzestrat, cu o sensibilitate încântătoare, deşi, se înţelege, neînţeleasă de oamenii vulgari.
🙂
Parcă vă și văd mutrișoarele:
Și-amu, mă gâdilă ceva pe picior în jos. Hâșșș, fir-ai al naibii să fii! Ăsta nu-i de-al meu, că-i mai cizelat. Dagatho, fată, tu mi l-ai trimis! 😆 Nu mă las până nu ți-l prind, mama lui de purice idealist!
Și uite-așe și tăt așe, pân’ să-i viu de hac, ce credeți? M-a pălit inspirațiunea! 😉 Iar ca să nu ziceți că am probleme cu mansarda ori că-mi trebuie benoacle, mă apucai acum de compus poezia poeziilor, furând câte-un cuvânt (cvasi), hop-țop, din aista cu care v-am încântat mai ‘nainte:
Se întâmplă fiecăruia când
funcțiile organelor semnalizează schimbarea
le simți de-a latul ritmurilor minții
toate fusurile se schimbă peste cap.
călătoriile organelor și echilibrul acestei
probleme interioare, durând până ce-și
schimbă puterea la ceasurile globului,
sunt date repede la culcare pentru mulți.
cunoaștem ritmurile dintre inimă
de lungi orare, de puține bagaje
mulți stăpânesc arta proprie
a cărora metodă rapidă nu e mentală.
pe fusurile corpului călătoresc oamenii
ora se bazează în unele adaptări
care ne sunt propriul material
cât timp corpul nu e funcțional.
nici soarele ce reveni pe acest cer
în corp să ajute oameni
oriunde în viața acestora
nu mai reușește un caz cu bine.
aceste zile pot căuta activitatea rapidă
de-a lungul
cel ce întreabă dacă ajungem acasă
unde e uman ca și
țară.
Băgați bine la cap, că-i o întreagă filosofie în poezia dadaistă! Și-n plus, decât să dârdâim, mai bin’ să dadaim. Nu zic eu bine? 😉
Când părerea mea inițială nu era încă alterată, iar concentrarea era la maxim, am întins mâna fără să gândesc ce fac pentru a o ajuta pe biata Julia, interpretată magistral de Jessica Biel, ca să scape teafără. M-am desprins atât de profund de realitatea care mă înconjura în momentul vizualizării filmului, încât mă simțeam aproape datoare să ofer o mână de ajutor. Așadar, good job, Laugier! 
Spes 