Etichete

, , , , , ,

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înecată
Cu ortografie rară
Și gramatică stricată.
Limba noastră-i făr’ de seamă
Peste noapte, ca-n poveste,
Lipsită de orice teamă,
Cu un nou cuvânt sosește.
Limba noastră-i numai larmă
Doar limbaj colocvial,
O înjurătură, două,
Și te-ai dus, nene, pe val.

Nu mai sunt de ceva vreme genul de om care să o ia pe după corcoduș1, așa că o s-o spun direct: îmi plac țăranii. 

Ceea ce tocmai am afirmat ar putea fi eronat interpretat, dat fiind faptul că acest cuvânt – ‘țăran’ – și-a cam chiert sensul propriu de bază. 

Dar ca să nu risc s-o dau în bălării2, o voi lua pe rând.

1. DEX-ul (ăla online) zice așa:

țăran = persoană care locuiește în mediul rural, având ca ocupație principală agricultura și creșterea animalelor; persoană care face parte din țărănime; sătean.

2. Dicționarul urban (pe care abia l-am descoperit, de pământ de flori3

ce sunt) zice diferit:

țăran = bădăran, nesimţit, prost crescut.

Ce-și propune acest din urmă dicționar? Să mă urbanizeze??? 😕

N-oi fi eu ușă de biserică, dar când e vorba de înjurături, le prefer oricând pe cele din mediul rural, nu ălea urbanizate: câte un ‘tu-ți cucurigu’/ soarele tău azi și mâne! îi mai sănătos decât … (puncte-puncte, din respect pentru cititorii mei 😉 ).

Ca să nu deviez de la subiect, ziceam că-mi plac țăranii. Ăia de la Cucuieții din Deal, nu ‘ăi de oraș. Păi cum de ce? Pentru că oricât de involuați ar fi, cu cele 5-6 clase pe care le au și cuvintele stricate pe care le zice, găsesc în ceea ce spun o adevărată filosofie de viață. Cine mă cunoaște, știe cât de exigentă sunt când vine vorba de scris corect, însă țăranii mi-s prea dragi, prea pe sufletul meu, ca să îi cataloghez drept ‘inculți’ fiindcă scriu gru în loc de grâu. 🙂

Mai mult decât atât, diferența majoră dintre cele două tipuri de țărani ar fi felul în care se manifestă și e receptată…nepriceperea lor. În timp ce țăranii de oraș dau cu mucii-n fasole la orice pas, cei de la țară nu știu cum reușesc, dar se fac plăcuți până și când calcă strâmb.

Nea’ Aurică la doftorul de inimă:

– Mâncați sărat?

– Ba.

– Dar murăturile vă plac?

– Ălea-mi plac, domnu’ doctor. 🙄

____________________________________________________

M-am urbanizat și io, acum, la bătrânețe…

A spune ceva pe ocolite, a nu fi direct, a ezita în a formula cât mai concis şi sincer: o cerinţă, o preferinţă, un reproş etc.

2 A vorbi fără sens, aiurea.

3 Fraier, tăcut, nepriceput.

 

Anunțuri